si de-aia e noaptea-ntuneric si viata e un hotel

cand sunt obosita, doar cand sunt obosita. obosita si in drum spre casa. de fiecare data cand sunt obosita si in drum spre casa am aceeasi fantezie naroada. fantezia consta in "ce fain ar fi sa ma mut aici " (asta inseamna o casa in proximitatea vizuala a locului in care ma aflu, obosita, si in drumul spre casa), iar nerozia consta in faptul ca daca ar fi sa ma mut in casa din apropiere, ar trebui sa merg pana la mine acasa (sunt prea obosita sa fac asta) si de acolo sa car TOT (si e mult...) in noua casa, mai aproape. pentru ca totul e relativ, si stiu asta, casa de aproape devine casa de departe, chiar si atunci cand sunt obosita si pe drum, pentru ca mintea rationeaza, si desi irationeaza gandind ca ar fi grozav sa ma mut in casa de aproape, constientizeaza si transforma automat conceptul de casa de aproape in casa de departe.



asa ca imi place sa merg acasa obosita, imi pare mai aproape. :)