imi amintesc, deci existam.

in anii in care sibiul ma fascina intr-un mod initiatic:

mi-am adus aminte de o alta inexplicabila obsesie de-a mea[...]obsesia e legata de podul minciunilor si de turn. mi se par doua locuri absolut fantastice, magice..therefore n-am sa ajung niciodata sa urc in turn sau sa trec podul ala afurisit. pentru ca ma astept ca lucruri grozave sa mi se intample, si cum sansele sunt prea mici ca asa ceva sa aiba loc, ma multumesc cu a-i privi chioras pe cei care trec cu nonsalanta podul fluturandu-si papornitele sau gentutele(in functie de vreme, ora si anotimp...). n-am vazut pe nimeni intrand in turn pana acum. am impresia,
totusi, ca tiganca batrana care are cutia aia cu creme si 'untdelemnuri' de pantofi si sta langa intrare, tiganca aia care pare venita din secolul trecut, locuieste in turn. sau poate ca usa ingusta si prafuita e de fapt o poarta spre alt timp. Timp.

e ciudat cum inainte exista magie si nimeni nu credea in ea, iar acum tot mai multi vor sa creada in ea dar pare sa fi disparut.