fortata de o imprejurare nefavorabila, a trebuit sa merg acasa. eram trista, dar nu simteam decat ca merg acasa, ceea ce intr-un mod surprinzator scadea din tristete.
take one
conversatie pe peron, la 6 dimineata:
doamna: asta e trenul spre brasov?
eu: da
doamna: si esti in el?
eu: acum nu.
take two
cartile de demult. am gasit, prafuite, o groaza de carti la care rumegam entuziasm pe vremuri. pot sa spun asta, pe vremuri, pentru ca erau alte vremuri, subiectiv vorbind. am dat peste orasul si cainii a lui Llosa si mi-am amintit contextul perfect in care am citit-o, si anume in prima saptamana de stat la camin, fara ai mei, cu niste tipe pe care nu le cunoasteam si cu atat mai mult nu le placeam. cel putin la inceput. eu nu eram la camin, eram la colegiul militar leoncio prado, in saptamana aia. poate acolo am si ramas pentru cei doi ani in care am stat la camin.
chiar suntem ceea ce ne amintim despre noi?
eu imi amintesc ca am dat o replica superba in stupiditatea ei unei doamne, pe peronul garii din sibiu, inainte de rasarit.
0 comments:
Post a Comment