n-am incotro

si mi s-a facut dor de limunitz intr-o zi si am sunat-o si am ras de accente, am invinovatit baieti si am recunoscut dorinte arzatoare de revedere, de cafea (si ce era de nerecunoscut, dar stiut, de tigari).

si mi-a zis limunitz, aflata intr-un fel de proces continuu delegare prezidentiala, sa mai scriu si eu am zis ce si ea a zis sa scriu despre vorba aia ce-o avea ea cand eram in camin (si probabil si inainte). vorba e mare, asa ca o pun cu ghilimele

daca ai vrea, te-as iubi mult.

oricum nu am ce sa scriu despre asta, dar si a scrie ca nu am ce scrie este ceva scris. adica ce poti sa scrii? toata lumea stie ca pentru a iubi cu adevarat pe cineva ai nevoie de aprobarea acelei persoane. ai nevoie sa fii luat la cunostinta, suferinta, veselia sau eforturile tale trebuie aflate. altfel nu e decat infatuare.
nu exista iubire in taina. exista insa oameni prea comozi pentru a iubi cu adevarat, cu toate gesturile exagerate si declaratiile in ritm iambic, cu tipat, cu alergat, cu batut din picior, cu batai de inimi in usa si in gat. si mi-e frica de ei.

si cine are alta parere poate s-o pastreze, eu am toate semnele sa stiu ca pot sa iubesc zgomotos si daca aleg sa nu o fac e din amuzament sau lipsa de rabdare. :)



si poza asta mi se pare asa kitsch innamorat. si-mi place. si mi-e dor de ele. chiar daca andreea obsedeaza mai des decat asteptat in ferestrele mele. si am zis ca nu le mai las deschise, ferestrele. :)