un elefant se legăna pe o pânză de păianjen

totul a început pentru că am deschis unul din pachetele de beţigaşe parfumate pe care le-am adus din indii.

absolut nimic special. e vorba de un banal pachet de beţigaşe, luat la întamplare, nici măcar ales de mine, pus între mirodenii de omul cu turban de la magazin.

şi exact, dar exact, adică exact-exact acelaşi tip de beţigaşe îl aveam în liceu, când îmi plăcea mult de tot de un băiat. plăcut e un fel de eufemism pentru aş fi mers până la capătul lumii pentru el care e un alt fel de eufemism pentru probabil îl cam iubeam.

printre multe alte chestii pe care le cred fără să am dovezi, cred că ne îndrăgostim mult mai des decât ne des-îndrăgostim. ar trebui să fie un raport aproape egal, de preferat +1 pentru îndrăgostiri. dar nu e aşa. eu port, într-un sac-au-coeur, multe dintre îndrăgostelile survenite de-a lungul timpului.

şi mirosul ăsta de atunci în camera mea de acum îmi dă palme. palme reci. şi ude. ca înainte de teză.

mirosul e mai tare ca albumele cu poze, oracolele, un cântec sau orice cântec, e mai tare decât crăciunul, mai răscolitor decât o atingere de mână şi mai puternic decât popeye. mă înclin lui. şi, împotriva firii, am să mai aprind un beţigaş.