i live again...

de departe cea mai extravizuala experienta senzoriala. cand am reusit sa vad prima oara intr-o incalcita imagina 2d o geniala imagine 3d... a fost cireasa de pe tortul de la nunta care o sa ma calce maine pe nervi. ba nu, a fost foarte fain. a fost uau de tot. sentimentul e comparabil cu mirarea sau surprinderea placuta atunci cand vezi un portret reusit al cuiva pe care l-ai vazut in carne si oase... iar exprimarea verbala a mirarii ramane la latitudinea fiecaruia. eu am exclamat duios, spre agasamentul celor din jur, uai, nu pot sa cred, uai, uau, geeez, uau, uaaau. dar transpunerea in scris a unui sentiment atat de personal va fi intotdeauna saracacioasa si lipsita de ...prezenta.




astea sunt lipite intre ele. cine vede va si auzi... ;)

viata ca o prada fabuloasa

am fost sa-mi pun ochelari, dar asta nu are a face cu nimic din ce urmeaza. sau cel putin asa cred. treceam pe o strada pe care am mai trecut de multe ori, ma cunoaste, pe langa o casa oarecare, cu etaj... in fata mea o tanti. se aude un zgomot in spatele meu, tanti bulbuca ochii la mine - stiam sigur ca nu aveam nimic demn de a-ti bulbuca ochii la - eu pasesc in continuare prin dreptul casei, cu o mie de idei care pareau mai multe semne de intrebare si, dupa cei doi pasi facuti intre zgomot, bulbuceala si fluxul de idei transformate in semne de intrebare...



aud un troscait in spate - cineva aruncase un inel imens de chei, parca erau toate cheile unui castel, fix pe traictoria mea dar cu 2 pasi in urma. o secunda timpul s-a oprit si inima s-a dezmortit nervos si empatic, apoi timpul s-a pornit din nou, la viteza normala, tanti a trecut pe langa mine fara sa ma priveasca in ochi, dar stiu sigur ca usurata. ceva mai putin bizar ca-n la vita e bella "marrriiiaaaa, la chiave!", dar la fel de accidental (raportat la viata reala)...si poate umpic de tot mai posibil daunator. dupa mult mai multi pasi semnele de intrebare s-au transformat la loc in idei si mi-au dat starea pe care nu o mai am acum. de aventura. how corny is that?

egal

toate concertele sunt la fel. pe principiul asta merg adesea, si, intr-o oarecare masura, s-a dovedit a fi un principiu sanatos. e simpatic epitetul asta, numit epitet de lene sa i se zica adjectiv, donat cu generozitate categoriei de concepte din care face parte si "principiu". pe langa faptul ca am vazut incheieturi o mie, lucru care s-a datorat indatoririi mele de a pune bratari si a valida, astfel, biletele sutelor de fani ale formatiilor zglobii de la festival, am avut ocazia sa vad cat de nesanatos functioneaza organizarea unei manifestari de amploare aflate la prima editie.



mai erau cateva chestii amuzantoase dar le-am scapat. nu, in categoria asta nu intra expozitia macabro-morbida a yoginului dezinvolt.

a fost o zi cu multa adrenalina - kapa, turn, yellow.

intrebare in carouri

dorm prea mult sau visez prea mult?
visez prea mult pentru ca dorm prea mult?
sau dorm prea mult pentru ca visez prea mult?!



astazi m-am visat oarecum in liceu, dar cu oamenii care-mi sunt in preajma acum, ma rog, in plus erau o cata si o anita, era ora de engleza, cu doamna craciun, imposibila doamna craciun, care (aici imi murise modestia onirica) m-a trimis sa stau la calculator sa ma joc, pentru ca nu aveam ce sa fac la ora ei... chipurile eram prea buna. mdeah. m-am dus la calculatorul din clasa in timp ce il asculta pe unu care nu isi facuse tema, dar era un birou plin de praf si mizerie si m-am scarbit. cred ca atunci am schimbat visele. adica m-am trezit.

uneori e altundeva

iubesc hershey's. in mod normal sunt greu de pacalit cand vine vorba de ciocolata. in plus, sunt si destul de traditionalista in ceea ce o priveste. niciodata nu am avut curiozitatea-mi caracteristica la incercat lucruri noi in materie de ciocolata si niciodata (poate o data sau de doua ori...) nu m-am declarat in favoarea uneia sau alteia din prima...

mmm...ciocolata...



si, lovitura de gratie, tubul are o vacuta mica desenata pe spate care zice, in mod absolut neasteptat, moo!... sweet as hershey. :D

ai nume dar nu ti-l spun

dupa alergatura mare intr-un clar-obscur pe semi-intuneric, in care ne luptam cu un fel de clan rival sau mai mult fugeam de ei, am ajuns cu totii undeva in franta, unul mic si gras zicea ca e parisul, unde o tanti mi-a zis mie si lui r ca stie unde e t. si am intrat intr-o cladire ciudata, imi aduc aminte balustrada de care ma tineam maniacal si cu fiecare treapta imi crestea emotia, tin minte ca m-am gandit in timp ce urcam "omg, my heart is pounding out of my chest" ...si apoi am ajuns la etajul la care am stiut ca trebuie sa ne oprim si am incercat, pentru ca era vorba de el, sa nimeresc usa... erau vreo 30 de usi, foarte inghesuite, noi, dar cu placute foarte foarte vechi de pe care nici nu puteai sa descifrezi numele locatarului/locatarilor. am trecut si prin fata usii lui, era chiar prima din stanga, dar bineinteles ca nu am nimerit-o, nici macar in vis nu am puterea sa controlez ce se intampla.




a venit tanti asta si a batut la usa lui, usa care s-a deschis si in dreptul ei a aparut t, in pijama, enorm de batran, cu nasul mare, mult mai mare decat l-a avut vreodata (si m-am gandit ca poate acolo unde e, cand oamenii au mai mintit, patesc ca pinocchio), stand pe un scaunel si bombanind initial pe cel care a ciocanit, in franceza. apoi m-a vazut, eu eram deja o mica laveta de bucatarie, si mi-a zis "oh ba bonsoir" si apoi si-a dat seama ca nu trebuie sa vorbeasca in franceza si m-am dus si l-am imbratisat. era atata dor strans in tot timpul asta. cum ma pot pacali visele astea, cat de adevarate par. apoi m-am trezit, plangand. umpic cu sughituri.

iarbă doarme si acum, ca un urs prost ce este, iar mirosul e dus departe, ca un dor calator.