dupa alergatura mare intr-un clar-obscur pe semi-intuneric, in care ne luptam cu un fel de clan rival sau mai mult fugeam de ei, am ajuns cu totii undeva in franta, unul mic si gras zicea ca e parisul, unde o tanti mi-a zis mie si lui r ca stie unde e t. si am intrat intr-o cladire ciudata, imi aduc aminte balustrada de care ma tineam maniacal si cu fiecare treapta imi crestea emotia, tin minte ca m-am gandit in timp ce urcam "omg, my heart is pounding out of my chest" ...si apoi am ajuns la etajul la care am stiut ca trebuie sa ne oprim si am incercat, pentru ca era vorba de el, sa nimeresc usa... erau vreo 30 de usi, foarte inghesuite, noi, dar cu placute foarte foarte vechi de pe care nici nu puteai sa descifrezi numele locatarului/locatarilor. am trecut si prin fata usii lui, era chiar prima din stanga, dar bineinteles ca nu am nimerit-o, nici macar in vis nu am puterea sa controlez ce se intampla.
a venit tanti asta si a batut la usa lui, usa care s-a deschis si in dreptul ei a aparut t, in pijama, enorm de batran, cu nasul mare, mult mai mare decat l-a avut vreodata (si m-am gandit ca poate acolo unde e, cand oamenii au mai mintit, patesc ca pinocchio), stand pe un scaunel si bombanind initial pe cel care a ciocanit, in franceza. apoi m-a vazut, eu eram deja o mica laveta de bucatarie, si mi-a zis "oh ba bonsoir" si apoi si-a dat seama ca nu trebuie sa vorbeasca in franceza si m-am dus si l-am imbratisat. era atata dor strans in tot timpul asta. cum ma pot pacali visele astea, cat de adevarate par. apoi m-am trezit, plangand. umpic cu sughituri.
iarbă doarme si acum, ca un urs prost ce este, iar mirosul e dus departe, ca un dor calator.
0 comments:
Post a Comment