nu cred decât foarte puţin în realismul sau, mai bine spus, în veridicitatea...ba nu, nici aşa...în capacitatea de a reda "the real you" a blogurilor. din motivul că e cel mai la îndemână atunci când orice altceva nu este: când eşti singur sau trist sau plictisit sau nervos sau confuz. nu-ţi dă răspunsuri, nici nu aştepţi. e un exerciţiu şi într-un fel foarte ciudat, gâdilător pentru ego-ul tău, te face să te simţi bine. fără motiv, chiar fără.
mie cred că-mi lipseau momentele de dat frâu liber chestiilor care nu prea aveau frâu liber, chestii care până acum vieţuiau în agenda dosită pe sub saltea sau pitită printre haine, oricum găsită de cine nu trebuie. cam la fel e şi cu blogul ista...
mă duc, vorb-aia, să-mi continuu minunata viaţă pe care cu greu o întrerup pentru a mai scrie una, alta.
chestii, socoteli şi nici o dorinţă.
0 comments:
Post a Comment