Monday, July 02, 2007

omul cât trăieşte.

mersul cu liftul face parte din rutina mea zilnică. nu îmi pot imagina viaţa fără el, nu pentru că nu am imaginaţie şi nici pentru că nu mă văd cu câteva kilograme mai slabă, ci pentru că sunt comodă. da.

azi, la ieşire, o tanti care îl aştepta jos mă întreabă, în timp ce se suie în el: "şi acum ce trebuie să fac?". era o tanti de 50+ ani, iar uimirea de pe faţa mea nu s-a văzut pentru că s-a manifestat pe alte căi "cum adică ce trebuie să faceţi? pai apasati butonul.", la care primesc grozava replică "dar pe care dintre ele?". i-am explicat şi am ieşit din bloc ca trăsnită. parcă nimic nu mai avea sens. regulile se reinventau. am şi trecut pe roşu.

de atunci şi până acum îmi imaginez cum ar fi fost să îi spun "acum trebuie să aşteptaţi să îl cheme cineva de la etajul la care vreţi să ajungeţi." =)

0 comments: