cine sunt? cine eşti?

bă! adică!...

treceam printr-o stare emoţională deosebită zilele trecute, în sensul că mă simţeam bine şi atât. adică mă simţeam fericită şi al naibii de norocoasă. nu ştiu cât de demult am mai simţit asta. secretul e că încă mă mai simt aşa, dar să rămână secret. n-aş vrea să se sperie şi să plece.

am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu am să scriu....

şi am să iubesc la fel de mult.
tot timpul la fel de mult. ei, nu chiar la fel de mult. dar tot timpul. :)

non-believer

nu cred decât foarte puţin în realismul sau, mai bine spus, în veridicitatea...ba nu, nici aşa...în capacitatea de a reda "the real you" a blogurilor. din motivul că e cel mai la îndemână atunci când orice altceva nu este: când eşti singur sau trist sau plictisit sau nervos sau confuz. nu-ţi dă răspunsuri, nici nu aştepţi. e un exerciţiu şi într-un fel foarte ciudat, gâdilător pentru ego-ul tău, te face să te simţi bine. fără motiv, chiar fără.

mie cred că-mi lipseau momentele de dat frâu liber chestiilor care nu prea aveau frâu liber, chestii care până acum vieţuiau în agenda dosită pe sub saltea sau pitită printre haine, oricum găsită de cine nu trebuie. cam la fel e şi cu blogul ista...

mă duc, vorb-aia, să-mi continuu minunata viaţă pe care cu greu o întrerup pentru a mai scrie una, alta.

chestii, socoteli şi nici o dorinţă.

buhuc - adică mi-e ciudă că-s putoare

nu-i neapărat că mă plictisesc, doar că nu-mi prea prieşte aerul zilele ăstea. încurc starea de bine cu o moleşeală plicticoasă şi urâcioasă care nu face decât să mă obosească şi să mă facă să mă întreb ce naiba de scop am eu...tot dând târcoale prin colţul ăsta de lume.


e firesc... îmbătrânesc dorindu-mi clipa mea de linişte? mai mult sub formă de uşurare sufletească, e drept.

ma angajează cineva? produc idei, marţea şi vinerea. miercurea, eventual, pot sa fac cafeaua.


la naiba,

semnat.

când n-ai chef de tine

am căutat să ţin un secret. am alergat după câteva şi, ce-i drept, pe unul l-am prins, dar era un idiot, i-am dat drumul repede, aproape nervoasă pe uşurinţa cu care le-am scăpat pe celelalte.

am să ţin secretul ăsta. pe care n-a fost nevoie să îl prind. cred sincer că e o prostie să ţii aşa ceva, un blog, deci n-o să-mi fie deloc greu să-l ţin. ca secret. altfel poate n-o să mă prea descurc, poate n-o să-l hrănesc destul sau n-o să-l scot la plimbare cât ar vrea. oricum e vreme urâtă.