prima oara

prima mea bicicleta era ca un fel de ponei. ridicol de mica fata de o bicicleta normala si ridicola, in general. avea doua roti ajutatoare, un claxon mai mare ca ghidonul si ....atat. era rosie, ruseasca si (putin) ruginita. o spalam si lustruiam, o iubeam sincer si nu-i ceream inapoi nimic. oricum, pe vremea aia nu-mi pasa decat de dulciuri si soldati din plastic, si stiam ca ea nu-mi poate oferi nici una, nici alta.

ziua in care ne-am imprietenit cu adevarat a fost ziua in care tatal meu a decis ca e timpul sa invat sa merg pe BIcicleta si, sub ochii mei inspaimantati, a dat jos rotitele ajutatoare. am plans mult. nu tin minte, dar asa cred.

dupa doua ture de parc in care ma impingea de la spate, la propriu, i-am observat prezenta pe margine, in fata mea. in momentul ala s-au petrecut doua chestii absolut importante: mi-am dat seama ca pot sa merg pe doua roti si am cazut.

ambele se mai intampla inca, din cand in cand.