Sub deviza ‘dă-mi coasta înapoi și nopțile cu soare’, bărbatul îi reproșează femeii importanța exacerbată care i se acordă. Femeii. Și e cu atât mai deranjant cu cât numărul femeilor e considerabil mai mic decât cel al bărbaților, asta dacă numărăm după aproape deloc celebra zicală “o femeie urâtă e ca un bărbat” a lui Theophile Gautier. Effffffectiv, și printre altele, un bărbat.Pe lânga asta, femeile au o gramadă de defecte: bârfesc – pe când bărbații stăpânesc arta maieuticii (arta de a purta maiouri, nu-i așa?), femeile sunt rele și răzbunătoare – pe când bărbații doar le vor binele, femeile se vaită, sunt fricoase și plângăcioase – pe când bărbații sunt duri, puternici și se uită la fotbal. Femeile. Bărbații.
Dar cui îi pasă, în definitiv? Ziua (mondială a) femeii a trecut, putem să ne întoarcem la a ne ignora reciproc și la a accepta că avem nevoie de asemenea zile pentru a ne simți importanți/te și speciali/e, pentru că e posibil să rămânem mediocri.
În plus, vine primăvara, să o salutăm nostalgic pe Persefona și să ne afundăm în nepăsare – în funcție de anotimp numită contemplare, visare, hibernare sau …astenie.
0 comments:
Post a Comment